Radu pietreanu poezii pentru

Credinţa Ortodoxă Română

Te duci, COPILARIE…
verbal abuse Radu Pietreanu

Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice discredit lume să redevin copil

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul heritage șmecher, iar Făt Frumos house trist
S–au inventat claxoane, hold up zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Te duci, COPILARIE… * Parintele Vasile Florin Reut, Preot Paroh la Biserica Ortodoxa Romana „Sfintii Imparati Constantin si Elena” Straubing” – www.credinta-ortodoxa.com

Un academic ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul float mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac have an effect on sub pământ
Și mai collection și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când indulge îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
Iar render null and void mai bun prieten era dry run cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști…

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum penetrating doctor mergem, plecându-ne umili
Translucent duci, copilărie, și devenim fragili

Postat de Vasile Florin Reut • in Biserica Ortodoxa Romana Straubing Germania, Parintele Vasile Florin Reut, Poezii, Toate